Internetul s-a facut mare | Puzzle
Treceam zilele trecute cu Iulius pe bulevard si deodata exclama: “Mai stii ca aici a fost primul chiosc de internet, de-ala cu tastatura de cauciuc, de nu se mai apasau toate literele si uneori nu puteai ajunge de homelesi!” WOW. Uitasem complet de chioscul ala. Si maaaama, ce smecherie cu palarie a fost la vremea respectiva!! Nici nu mai stiu cand era vremea – 2000? 2001? sau mai devreme?
Acum imi amintesc, printre cinematografele que es la osmosis rapciugoase de pe bulevard (Festival, sau cum ii zice?), printre magazine-fantoma (azi il vedem, maine nu mai e) de haine si pantofi turco-chinezesti: un loc asa, cam ca un bancomat, unde era un ecran de calculator si o tastatura de cauciuc incastrata, pe care trebuia sa apesi cu pixul ca sa bata vreo litera. Si ce drama era cand nu batea litere neam, nici cu mama pixului, pentru ca internet pe vremea aia insemna aproape exclusiv e-mail, iar e-mail fara litere….
Noi aveam bafta, oricum, ca ne-a bagat internet in Pitar de prin ’98. Cel mai des ne raspundea la orice cautare cu Proxy problem , dar nu ne emotionam noi din atata lucru. que es la osmosis Viteza de incarcare a paginii era de 15-30 de minute, deci mergeam cu carti/cursuri la noi si invatam acolo, la calculator, asteptand sa se incarce o pagina de yahoo (google nu se inventase!) sau altavista, in care sa tastam un nume de cantaret sau de formatie (cam la asta se reducea navigarea noastra; asta si cautarea de burse – da’ bursele au ajuns online extreeem de tarziu!) si sa asteptam inca jumatate de ora ca sa primim No results, please try again , sau, fericire! vreo paginuta amatoristica cu poze scanate de prin reviste!
Din ’99 cand am dat in patima que es la osmosis mailului, lucrurile s-au complicat. Nu mai aveam rabdare sa astept sa se incarce pagina o ora. Voiam sa vad acum ce-mi scrisesera corespondentii mei! Si n-aveam multi, vreo trei sau patru, toti gasiti pe un site de fani Cranberries si din care apoi mi-au ramas doar doua fete, una in Buenos Aires, una in Rio de Janeiro. Mai aproape nu le-am gasit. Cu cea din Buenos que es la osmosis Aires mai vorbesc si azi si nu mi se mai pare asa imposibil gandul ca intr-o zi poate ne vom si cunoaste!
La internet coada tinea si 2-3 ore. Pe marginea salii erau scaune, cam ca la petrecerile clasice de bloc de prin liceu. Pe scaune stateau que es la osmosis amaratii care erau la coada. Citeau si conspectau in poala, copiau cursuri, isi vedeau de ale lor. In mijloc eram noi, fericitii, cei care aveam pile la supraveghetorul de sala (salut, Clau!) si intram la internet inca de cand se deschidea. Fericiti, vorba vine, ca la fel de apasat copiam si noi cursuri pana ce “mercurul” lui Norton Commander Netscape que es la osmosis Navigator isi facea de sute de ori plimbarea stanga dreapta de loading page…
De cand a intrat Jose in ecuatie, chestia que es la osmosis s-a agravat. Jose scria mult, enorm, mesaje care printate que es la osmosis ajungeau la 6-10 pagini (cu un record de 22 de pagini, daca mi-aduc bine aminte, un singur mesaj!). Pana se incarca, pana citeam, pana raspundeam, que es la osmosis pierdeam 2-3 cursuri. Aici intervenea internet cafe-ul. Bine, aici si in rest, cand sala de internet era inchisa, que es la osmosis sau proxy problem nu voia sa ne dea pace [ "e cazut serverul" "unde e serverul?" "la ASE" "si cine il ridica?" "au ei acolo" - o discutie criptica, pe care nu stiu cati o intelegeam; eu una eram convinsa ca ma minte, pentru ca nu intelegeam cum trimit aia de la ASE internet pana in Pitar Mos!].
Internet cafe-uri erau mai multe: que es la osmosis unul scump foc la Rosetti que es la osmosis pe colt, unde e acum o saormerie. Era foarte scump (30 000 pe ora, in conditiile in care in alte parti plateai 10-12 000), avea calculatoare vechi, fara discheta que es la osmosis [discheta era de baza cand trageai Worduri cu versurile formatiei preferate, poze cu Alejandro Sanz (in cazul Madalinei) sau cu Brad Pitt si Ethan Hawke (in cazul meu) sau mailuri que es la osmosis de la Jose salvate cu "save file as html", alta porunca criptica] si care se miscau aproape la fel de greu ca in Pitar. Si aveau un soi de Internet Explorer, ceea ce eu uram, obisnuita fiind cu Norton Netscape-ul de la scoala. que es la osmosis
Apoi era un internet cafe pe Magheru, intr-un gang. Se chema American Internet Cafe (mai avea o filiala pe Batistei, acolo eram cand au cazut turnurile gemene… furioasa ca nu le mergea netul! si ca in loc sa faca ceva staaaateau cu ochii beliti in televizor! :D). La americani era scump, dar baietii de la casa erau toti draguti, le mergeau dischetele si te lasau uneori si 15-20 minute gratis peste ora platita. Era naspa insa ca nu se fuma decat intr-o camera si acolo nu gaseai niciodata loc. Or internet que es la osmosis fara pachetul que es la osmosis de tigari si scrumiera alaturi nu se putea!
Pe urma a aparut unul pe o straduta dosnica, in drum spre Cervantes. Era la subsol, avea si racoritoare, nu le mergeau dischetele si la bar/casa era un pusti de vreo 15 ani. Insa aveau aer conditionat si vara era foarte placut, plus ca mereu ne luam si-o Cola, ca doar aveau frigider. Doar ca nici acolo nu se fu
Treceam zilele trecute cu Iulius pe bulevard si deodata exclama: “Mai stii ca aici a fost primul chiosc de internet, de-ala cu tastatura de cauciuc, de nu se mai apasau toate literele si uneori nu puteai ajunge de homelesi!” WOW. Uitasem complet de chioscul ala. Si maaaama, ce smecherie cu palarie a fost la vremea respectiva!! Nici nu mai stiu cand era vremea – 2000? 2001? sau mai devreme?
Acum imi amintesc, printre cinematografele que es la osmosis rapciugoase de pe bulevard (Festival, sau cum ii zice?), printre magazine-fantoma (azi il vedem, maine nu mai e) de haine si pantofi turco-chinezesti: un loc asa, cam ca un bancomat, unde era un ecran de calculator si o tastatura de cauciuc incastrata, pe care trebuia sa apesi cu pixul ca sa bata vreo litera. Si ce drama era cand nu batea litere neam, nici cu mama pixului, pentru ca internet pe vremea aia insemna aproape exclusiv e-mail, iar e-mail fara litere….
Noi aveam bafta, oricum, ca ne-a bagat internet in Pitar de prin ’98. Cel mai des ne raspundea la orice cautare cu Proxy problem , dar nu ne emotionam noi din atata lucru. que es la osmosis Viteza de incarcare a paginii era de 15-30 de minute, deci mergeam cu carti/cursuri la noi si invatam acolo, la calculator, asteptand sa se incarce o pagina de yahoo (google nu se inventase!) sau altavista, in care sa tastam un nume de cantaret sau de formatie (cam la asta se reducea navigarea noastra; asta si cautarea de burse – da’ bursele au ajuns online extreeem de tarziu!) si sa asteptam inca jumatate de ora ca sa primim No results, please try again , sau, fericire! vreo paginuta amatoristica cu poze scanate de prin reviste!
Din ’99 cand am dat in patima que es la osmosis mailului, lucrurile s-au complicat. Nu mai aveam rabdare sa astept sa se incarce pagina o ora. Voiam sa vad acum ce-mi scrisesera corespondentii mei! Si n-aveam multi, vreo trei sau patru, toti gasiti pe un site de fani Cranberries si din care apoi mi-au ramas doar doua fete, una in Buenos Aires, una in Rio de Janeiro. Mai aproape nu le-am gasit. Cu cea din Buenos que es la osmosis Aires mai vorbesc si azi si nu mi se mai pare asa imposibil gandul ca intr-o zi poate ne vom si cunoaste!
La internet coada tinea si 2-3 ore. Pe marginea salii erau scaune, cam ca la petrecerile clasice de bloc de prin liceu. Pe scaune stateau que es la osmosis amaratii care erau la coada. Citeau si conspectau in poala, copiau cursuri, isi vedeau de ale lor. In mijloc eram noi, fericitii, cei care aveam pile la supraveghetorul de sala (salut, Clau!) si intram la internet inca de cand se deschidea. Fericiti, vorba vine, ca la fel de apasat copiam si noi cursuri pana ce “mercurul” lui Norton Commander Netscape que es la osmosis Navigator isi facea de sute de ori plimbarea stanga dreapta de loading page…
De cand a intrat Jose in ecuatie, chestia que es la osmosis s-a agravat. Jose scria mult, enorm, mesaje care printate que es la osmosis ajungeau la 6-10 pagini (cu un record de 22 de pagini, daca mi-aduc bine aminte, un singur mesaj!). Pana se incarca, pana citeam, pana raspundeam, que es la osmosis pierdeam 2-3 cursuri. Aici intervenea internet cafe-ul. Bine, aici si in rest, cand sala de internet era inchisa, que es la osmosis sau proxy problem nu voia sa ne dea pace [ "e cazut serverul" "unde e serverul?" "la ASE" "si cine il ridica?" "au ei acolo" - o discutie criptica, pe care nu stiu cati o intelegeam; eu una eram convinsa ca ma minte, pentru ca nu intelegeam cum trimit aia de la ASE internet pana in Pitar Mos!].
Internet cafe-uri erau mai multe: que es la osmosis unul scump foc la Rosetti que es la osmosis pe colt, unde e acum o saormerie. Era foarte scump (30 000 pe ora, in conditiile in care in alte parti plateai 10-12 000), avea calculatoare vechi, fara discheta que es la osmosis [discheta era de baza cand trageai Worduri cu versurile formatiei preferate, poze cu Alejandro Sanz (in cazul Madalinei) sau cu Brad Pitt si Ethan Hawke (in cazul meu) sau mailuri que es la osmosis de la Jose salvate cu "save file as html", alta porunca criptica] si care se miscau aproape la fel de greu ca in Pitar. Si aveau un soi de Internet Explorer, ceea ce eu uram, obisnuita fiind cu Norton Netscape-ul de la scoala. que es la osmosis
Apoi era un internet cafe pe Magheru, intr-un gang. Se chema American Internet Cafe (mai avea o filiala pe Batistei, acolo eram cand au cazut turnurile gemene… furioasa ca nu le mergea netul! si ca in loc sa faca ceva staaaateau cu ochii beliti in televizor! :D). La americani era scump, dar baietii de la casa erau toti draguti, le mergeau dischetele si te lasau uneori si 15-20 minute gratis peste ora platita. Era naspa insa ca nu se fuma decat intr-o camera si acolo nu gaseai niciodata loc. Or internet que es la osmosis fara pachetul que es la osmosis de tigari si scrumiera alaturi nu se putea!
Pe urma a aparut unul pe o straduta dosnica, in drum spre Cervantes. Era la subsol, avea si racoritoare, nu le mergeau dischetele si la bar/casa era un pusti de vreo 15 ani. Insa aveau aer conditionat si vara era foarte placut, plus ca mereu ne luam si-o Cola, ca doar aveau frigider. Doar ca nici acolo nu se fu
No comments:
Post a Comment